Nu.

Lumea se opreste in loc, iar minutele se prefac a fi compresate in vid. Nimic nu mai are sens, inceput sau sfarsit. Detaliile se pierd precum un tablou pictat in vopsele de proasta calitate. Nu mai ramane decat un dulce dor de ceea ce a fost candva si o acceptare amara a prezentului. Fiecare colt pare a fi bantuit de o amintire ce respira cu greu printre gradele ce par sa scada pe zi ce trece. Fiecare cuvant, idee, este insotit de ceea ce candva erai tu. Si totul devine mai greu, devine ca o viata vazuta in alb si negru, unde culorile lipsesc, unde nimic nu pare vesel sau special, ci adanc, neutru, umed, rece sau pur si simplu... fara viata. Ma inec in ceea ce numesc prezent, zambesc la viitor si plang la trecut. Ma cufund intr'o lume propie si ma plimb pe o sosea a amintirilor, a locurilor , a tot ceea ce s'a terminat si ce s'a intamplat. Ma pierd in detalii ce alcatuiesc o poveste frumoasa impanzita de un prezent trist... sau pur si simplu o poveste gandita de noi. Iar totul e sec. Un sec amar, un gust urat, o speranta ce moare si reinvine in mine din clipa in clipa. Un zambet ce doresc sa il vad insa doar il visez. O voce pe care vreau sa o ascult, insa doar mi'o imaginez. O atingere de care am nevoie , insa de care ma lipsesc.

Si am impresia ca te vad mereu, insa ma insel. Am impresia ca e doar un vis, dar gresesc...

A fost undeva prin noi...

Ma mint sub o masca alba al carui zambet este unic. Ma prefac ca totul merge bine, ca e ok, ca nu s'a terminat nimic. Insa o parte din mine e rupta, sufera si plange, o parte din mine a plecat o data cu tine. Imi vin in cap reluari demult uitate, zambete expirate si mancate de timp, momente mai frumoase decat oricare altele si desigur... tu. Simt cum lumea imi pica in cap si parca tot ce se intampla este un cosmar din care vreau sa ma trezesc, un cosmar adanc si ireal care ma impinge catre o suferinta pura, pe care mai ieri o credeam iubire. Zilele trec mai greu, minute par mai voluptoase, mai intense. Lumea se transforma in emotii contrurate cu negru, intr'un vis urat si o uitare de o vara. Lucrurile in general se termina, iar apoi se uita. Si nimic nu se intampla pur si simplu. Timpul rezolva ranile facute, insa amintirile raman. Imi amintesc cum e sa fi fericit si sa rad doar pentru ca esti, acum stiu cum e sa plang pentru ca nu mai esti, stiu cum e sa nu realizez , sa imi dau palme ca sa ma trezesc dintr'un vis urat si o realitate cruda.

Azi nu... maine...

Incep sa pierd inceputul care ma urmarea candva, incep sa pierd lucrurile simple de care am nevoie, sa uit de tot ceea ce insemna candva o zi de vara. Vremea se raceste, soarele se pierde din ce in ce mai mult printre umbrele puternice ale noptii iar totul se consuma sub un cer gri ce nu face altceva decat sa vesteasca un anotimp alb, picurat cu bucatele de gheata. Un anotimp in care eu inghet, din care eu vreau sa ma trezesc, un anotimp ce imi tine de frig si imi prelungeste agonia. Imi e dor sa fie dinou vara, sa ma scol de dimineata cu o raza de soare asteptand la geam, sa ma culc alaturi de o caldura torida, de tine. Dar nu. Nu acum, si nu in curand. Vremurile bune se ascund undeva intr'un sertar a carei cheie am pierdut'o, al carui drum inca nu il cunosc, a carei cale pare uneori imposibla.