Suntem doar...

Ne nastem goi, fara nimic al nostru dincolo de fizic si semne particulare. Suntem ca niste corpuri ale caror personalitate inca nu a tresarit, insa ne ghidam dupa un lucru care nu se invata, nu se mosteneste : dragostea. Insa cu timpul crestem, ne dezvoltam, ne creem o personalitate, un fel de a fi. Facem ochi pentru ceva ce inca nu stiam, invatam sa zburam fara sa stim incotro ne indreptam , mergem cu ochii inchisi pe un drum al vietii.

Asteptam ca cineva sa ne invete sa vedem, sa ne "puna" ochi in corpul ce abia invata primele reguli ale vietii. Consideram ca vederea este instinctul ce primeaza, "a vedea" inseamna a'ti putea crea o parere, dintr'o parere , o personalitate, un mod de a gandi, un "da" si un "nu" .

Vazand putem analiza fiecare gest, obiect, fiecare parte neimportanta a vietii, putem gasi in absolut orice , ceva unic, ceva care sa schiteze un zambet. Asa incepem sa iubim, sa iubim o persoana, sau sa ne indragostim de un anumit lucru, de arta, natura , de viata. Incepem sa intram in ritmul ei alert, un ritm greu al carui pas ne este deseori greu sa'l tinem. Acum avem ochi, putem vedea, putem alege sa ne lasam influentati de un vartej vizual, de culori, de forme, de o perfectiune imperfecta.

Insa, nu putem auzii. Cautam prin mii de culori un sunet, oricare ar fi el, il gasim... ne pierdem printre mii de note intr'o viata mai complexa. Auzind ne dam seama ca lumea nu inseamna doar culoare si forma, viata are si un glas, un glas ce se contrasteaza cu zidurile colorate ale vietii. Acum viata poate sa "sune", poate sa ne formeze pareri mai complexe despre viata, despre noi. Vocea acesteia poate sa ne linisteasca, sa ne faca sa ne simtim bine, sa ne gadile si sa ne alinte, insa la fel de bine , poate sa zgaraie si sa ne intepe.

Ne putem cufunda in taina muzicii, ne lasam usor invinsi de ea, o agreeam, ne lasam manipulati. Si ne lasam dusi de val, dusi printre culori si sunete, culori si sunete ce ne plac, ce ne multumesc, ne fac sa le credem pe cuvant. Si continuam sa credem in viata.

Acum avem mii de exemple, mii de culori, mi de imagini, mii de sunete, le putem asculta si vedea pana la cel mai mic detaliu, ne putem cufunda in ele , le putem urmarii, le putem iubii... ne putem lasa manipulati de ele, de modele, doar pentru simplu fapt ca ne plac.

Ne putem juca in voie cu viata, o putem asculta, o putem desena... viata e un joc. Nimeni nu ne retine: prea multe lucruri frumoase ce ne indeamna catre o alta gandire, o gandire mai mult sau mai putin a noastra, o gandire preluata din sunete ale caror componenta doar ne place si imagini ale caror culori ne bucura vederea.

Si continuam sa traim in sunete si imagini, in ceea ce ne place, lasandu'ne manipulati, uitand emotiile pentru ceva ce suna mai bine, arata mai bine...

Si totusi, dupa toate acestea... ramanem fara suflet, fara inima , fara dragoste... how come?