Patura realitatii

Ma simt acoperita de o patura groasa. O patura incarcata cu furie si desmat. Parca totul nu mai merge atat de bine. Acum urasc sa mai inchid ochii , sa trec cu vederea peste lucrurile negre din viata mea. Patura pe care o port pe mine este imbibata cu un miros aspru,un miros dur. Un miros pur de alcool si praf. Incerc sa mi-o dau jos. Dar ceva ma opreste. Poate este singurul lucru pe care il mai am. Si asa continui sa o port. Izbesc realitatea. O infrunt. Nimic nu este mai greu decat sa o recunosc , sa ma lupt cu ea. Dar trebuie. Este patura realitatii pe care o port zilnic. Acuma nu mai am cum sa cad in acel abis de vis unde totul merge asa cum vreau. De ce? Pentru ca deja am realizat si eu ca visul acela este de mult consumat pe un fundal patat cu amintiri. Amintiri ce imi revin in minte.Le alung insa. Imi e mai bine sa nu le revad. Imi e mai bine sa realizez ca realitatea nu mai e un vis. Si ca totul e altfel . Mai dur.  

Prin tuburile intunecat ale realitatii caut antidotul,visul divin ce ma poate scapa de tristetea pe care o port in mine . Din pacate tuburile sunt prea inguste. Esec.

Continui sa fug prin acest coridor intunecat, cautand o iesire, o portita , un leac. Antidot.

Timpul se scrurge prea greu. Si nu mai pot asepta! Sa fug? Sa nu fug?

Personalitati pe care inca ma pot baza. Prietenii. Dar nici unul nu stie defapt pe ce taram trist m-am pierdut. 

Epidemie de durere. Leacuri aruncate pe un tunel intunecat,

Disperare.

O noua viata plina de regrete.

Timpul se scurge prea incet,

Trebuie sa stiu totul.

Patura realitatii

Sfera tristetii

O sfera plina de ura si regrete. O sfera inchisa. O sfera din al carei atmosfere nu mai scap. O atomosfera incarcata cu umor de proasta calitate, cu un aer irespirabil , un aer greu ce se reflecta haotic pe un camp plin de amintiri. Frumusetea pe care o stiam in acel loc, acuma este stears de un val negru. Nimic nu mai are sens. Linii paralele ce reprezinta eternitate, linii paralele ce reprezinta cuvinte goale, prietenii rupte. Relatii destramate. Linii infinite. Personalitati pe care mai ieri le iubeam. Oameni schimbati. Si totul se rupe. Se rupe. Apoi se lasa tacerea. Iar eu pe margine. Ascult jignirile oamenilor imbatati cu acel aer. Nu mai gasesc acel drog , antidot. E doar destramare. Nimic mai mult. Prea multe schimbari, o mie de regrete. Regret si durere. O durere insuportabila ce o port . De ce accept? Pentru ca stiu ca pot schimba ceva, stiu ca atunci cand vei revenii , un aer dulce si racoros va schimba aceasta sfera a tristetii. Pana atunci ma izolez, departe, undeva intr-un culcus, stiut doar de mine. Undeva unde gandurile mele sunt expuse pe un perete argintiu, undeva unde cerul se imbina cu pamantul. Unde e liniste.Undeva unde stiu ca ma voi regasi. Astept sa treaca furtuna. Astept sa se reimprospateze aerul poluat de invidie si ura. Pana atunci.

Liniste.

Regasire.

Prezentul e trecut. Trecutul e prezent. Viitorul conteaza.

Gata! Lumea se ivarte mult prea haotic acuma.

Relaxare ..

......si teama.

O sfera plina de tristete.