Urbanism si regrete.

Rasete.Oameni bolnavi de rautate. Imaturitate. Un peisaj urban. Limite conduse de un vartej necunoscut. Lasitate. Nici un loc calduros, nimic ce imi aminteste de ramasitele trecutului, poate doar tu. Dar si tu ai ramas in umbra,undeva departe , dar stiu ca vei veni. Pana atunci continui sa desenez peisajul urban. Linii strambe, culori stridente, fete ale unor oameni ce nu le agreez. O poveste monotona dar in acelasi timp plina de urbanitate. O viata vazuta prin gaura cheii , o viata pe care abia incep sa o cunosc, abia astept sa o uit. Si nimic frumos. Parca lumina de afara nu mai e la fel de calduroasa, parca totul o ia razna. Si tot ce era minunat se duce pe o rapa adanca si intunecata. Fericirea se va intoarce cand frunzele ruginii vor cadea pe asfaltul zdrobit de realitatea urbana. Si poate ca atunci totul va fi la fel de frumos. Si la fel de linistit. Antidotul meu e mult prea departe , mie mult prea comod ca sa ma duc sa il iau, e mult prea imposibil . Asa ca stau. Si ma prefac intr-o umbra ca sa pot trece prin tot. Desi lumea s-a schimbat, nelinistea ruleaza in aer ca o epidemie de lepra, inca imi e gandul la locul unde linistea si fericirea se imbina cu un albastru marin si un galben auriu: Vama Veche. Acolo este locul unde ma separ de urbanitate,unde fiecare e cine vrea , cum vrea, unde comoditatea face parte din rutina, iar muzica te mangaie ca o adiere usoara a vantului. Dar ca si tine, Vama ramane mult prea departe. Si cum viata e dura, continui sa desenez peisajul urban. Adaug niste elemente mai vechi, dar le creionez in acelasi mod strident si le introduc in acelasi aer sumbru. Sunteti voi. Copii imaturi. Acei copii ce controleaza lumea ca intr-un joc prost de strategie. Sunteti haiosi, dar sunteti rai, acum sunteti urbanizati. Si, altceva? Da. Durere. Ma intreb daca ar fi bine sa apar si eu in acest peisaj. Sa apar? Sa nu apar? Pare mult prea dur sa ma introduc, si mult prea fals sa o nu o fac. Poate o simpla urma ar fi de ajuns. Iau creionul in mana. Ma desenez. Dar altfel. Nu aceleasi linii trasate gros,nu aceleasi culori stridente. Ceva mai deschis ,ceva mai special. Si gata. Peisajul e terminat. Voi toti urbanizati,eu mai altfel.

Viata urbana , amintiri aruncate undeva departe pe un camp. Si o viata noua. O viata dura.

Rautate si durere.

Strigate de ajutor.

Incurajare si descurajare.

Anormalitate si sfarsit.

Viata? Nu. Urbanitate? Nu.

Trecut? Da.

Parca ieri lucrurile se invarteau intr-un cerc non-sens. Parca azi lumea pare mai diferita cu ceva. Si parca totusi fragmente de vis se desprind din tencuiala grea a iernii. Ceva e la fel. Durerea fericirii pe care o simt se aseamana unui cutit incins intr-o apa neagra. Si totul se consuma usor in gol. Dar ceva tot persista,de mult. Dragostea. Desi anotimpurile se schimba,oamenii se schimba,tu nu te schimbi,eu nu ma schimb. Una si aceeasi persoana.Noi.Si inca simt ca ceva arde in mine, ceva inca mai mananca urma trecutului ce ne-a adus aici. Pagini intregi scrise cu gandul la tine.Ore intregi.Zile.Luni. Povestea inca mai traieste,se preface in realitate si realitatea in scrum. Si totul o sa arda pe un cer pictat cu albastru inchis. Pentru ca e dragoste. Si pentru ca dragostea inseamna suferinta.Si pentru ca pot sa te iubesc la fel de mult, si pentru ca lupt sa te am. Si pentru ca inca esti aici. Iti multumesc. Si as vrea sa te simt mereu aproape. Pentru ca ochii tai albastri se aseamana cu marea . Si chiar daca vei pleca,nu voi lasa timpul sa ne desparta inchizandu-ne intr-o alta era a iubirii uitate de vreme. Continui sa iubesc,continui sa respir aceeasi dragoste pe care o cunosteam inca din toamna. Ploaie.Zapada.Soare.

O cupola. Doua sine de metrou. Eu. Tu. Ne tinem in brate. Peronul plin de amintiri , cele doua metrouri,fiecare cu un alt sens. Dar nu mai conteaza oricum. Avem inca aceeasi directie. Dragoste.

Si peste tot amintiri. Orasul imbibat cu amintiri. Mereu tu.

Te iubesc.

Iarba Iubirii

O gramada de haine aruncate haotic pe parchetul desenat.Si fiecare spune despre o alta poveste , o alta parte, dar acelasi vis. Un nou inceput ,dar totusi aceeasi poveste plina de ardoare si iubire. E dragoste. E pasiune. E altceva? Nu. Doar ca am intors casteta pe cealata parte. Am incercat sa ascult ceva ce nu aveam curaj pentru a afla ce se va intampla. Era un alt epilog,ceva ce nu avea legatura cu viitorul pe care mi-l inchipuiam.Tu?Iara? Of,la naiba! Si caseta continua sa fie derulata. Am pierdut-o prin acea gramada de haine aruncate pe jos.Dar am gasit-o ,am ascultato. Povestea continua. Apar alte personaje,dar actiunea se rezuma tot la povestea pe care o stiam candva demult. Noi doi iar impreuna. Aiurea? Da. Imi e frica sa opresc caseta. Sa las totul sa se consume intr-un funal pal , monoton.Sa apas pe stop?Sa las dragostea sa se opreasca in timp,sa ramana acolo si sa ascult povestea de nenumarate ori pana la capat pe care mi-l inchipui? Probabil ca ar fi mai comod pentru mine sa fac asa. Dar nu. Realitatea trebuie infruntata.Si totusi lumea scapa vorbe goale. Lumea vorbeste despre noi ca si despre noi straini care nu ar avea nimic in comun. Si imi pasa la fel de mult desi nu ar trebui. Normal ca ma deranjeaza. Dar nu las rautatea sa ma inunde cu ploaia acida a nefericirii. Si continui sa iubesc acei ochi care i-am iubit mereu,continui sa iubesc acel om pe care doar eu il stiu , contiunui sa ma bucur pentru ca nu stiu cand se va termina. Nu stiu nici daca totul a inceput. Stiu doar ca era noaptea. Si stele ne tineau companie pe un cer negru.Vantul adia usor miscand iarba lunga imprastiata uniform pe o campie ascunsa.In surdina se auzea chitara obosita de strigatele fanilor. Era frumos. In acel loc de basm stateau doua persoane. Doua persoane care avusera candva ceva in comun : iubire. Nu se stia ce se intamplase cu ele. Cum de picasera amandoua pe un loc atat de romantic? Cine le puse? In sufletul lor inca mai ardea flacara dragostei,sau mai exact,dorul.Nu faceau nimic. Ascultau muzica. Stateau aproape unul de altul. La un moment dat,s-au apropiat si mai mult,din ce in ce mai mult.Se tineau in brate.Vantul batea, si totul parea atat de ireal. Atat de romantic si totusi, nimic. De ce ? Era real? Da. Nu dupa mult timp,s-au sarutat. Deja realitatea era un basm,iar basmul era realitate. Intre ei, totul parea perfect. Ceea ce se intampla , era ceva la care nici unul din ei nu se gandea inainte. Povestea continua? Totul parea pierdut pe un drum fara sens,pe un drm al nimanui. Ei doi pareau ca doua parti rupte de imperfectiunea celor din jur. Ea era victima barfei. El era genul tipului cu o fata ascusa pe care doar ea o stia si o iubea. Si totusi acolo erau doar ei ,singuri. Erau asa cum se stiau . Si locul parea rupt din rai. Printre iarba lunga,cerul negru cu pistrui de argint si vantul nestatornic , dragostea facea furori. Nu se stia cat e ceasu. Nimic. Parca timpul statuse , parca ceva anormal se intampla. ,,Mi-a fost dor de tine!,, .

Povestea din acea seara a continuat pentru cei dor indivizi cu sufletele ascunse. Atat. Tot ce stiam.

Era noapte...

Praf de ganduri.

Imi era dor sa stau la geam sa privesc cum se misca norii . Imi era dor sa simt adiera usor rece a verii incarcata cu fumul de tigara.Nu credeam ca o sa ma simt mai bine. Niciodata. Acum am ajuns acasa. Serile in care stateam pe plaja acuma par doar o veche secventa dintr-un scenariu prea mult jucat. Eram poate mult prea departe. Poate mult prea incarcata de stres. Poate imi doream prea mult sa aflu ceva nou. Si ma intorc din drum. Reiau totul bucata cu bucata . Ma integrez iara. E nou,dar vechi. Imi spun: ,,Renunta la tot. Uita de mirosul dulce al mirodeniilor orientale adulmecat de gerul iernii. Inchide ochii.Ce vezi? Respira. Povestea incepe de la capat.Oameni cu fete necunoscute,prostie,alte drumuri si in final iubire.Nu incerca sa regereti ca ai iubit, incearca sa regreti ca ai incercat sa nu mai iubesti, dar nu te compatimii. Si ce ai zice sa nu mai asculti aceasi caseta ce deruleaza ecoul tau trist ametit de un sunet fals.Nu te mai pacali zambind. Asa ca pleaca , fugi. Lumea e mare. Sunete de tristete,Urlete de regret. Esti tu? Lacrimi prelinse in esarfa neagra a amintirilor mancate de timp. Si vise intarziate ce spun despre o poveste ireala. Miresme cunoscute drept izvor de fericire. Gata. E timpul sa arunci in ghena saculetul cu petice purtat de tine pe drmurile viselor tale.Pentru a te gandi la un sfarsit ai nevoie de un inceput. Incepe. Fi tu.Fi la fel. Gata Zeffy. Gata!,,

Un discurs prea lung, ganduri prea macabre,vise prea urate. Eternitate. Viata? Sa renunt? Sa nu renunt? Sa lupt? De ce sa lupt. Nu ma lupt pentru nimic, nu am de ce sa ma lupt atata timp cat nu e nici un razboi. Sa sufar? De ce sa sufar cand nu e nimic ce m-ar face sa sufar . Trecutul e trecul . Bucurestiul e dulce. Paralele. Si vise. Realitate? Calatorie intre doua oriznonturi. Intre vis si intre realitate.

Delir.