Oare de ce?

Sa plang cand nu am pt ce? Sa rad cand nu e nimic de ras? Sa tip cand nu am la cine sa tip? Sa evit cand nu am ce sa evit? Sa traiesc cu frica? Nu.

Iarasi incep sa ma pierd pe acel drum necunoscut. Cararea e la fel de dreapta, dar pietrisul de pe ea ma face sa ma impiedic de fiecare data si sa ma intorc inapoi. Nu. Nu vreau sa mai traiesc asa. Nu vreau sa mai sufar si sa caut ceva care sa-mi ocupe timpul pt a uita.

Astazi nu am o stare prea draguta. Simt ca ma inec,parca totul s-a schimbat. Imi lipseste ceva de care am mare nevoie. Imi lipseste acel ceva ce ma completa pe deplin.

Speranta? Mai exista. Dar nu. Nu. Nu.

De ce trebuie mereu sa ma intorc inapoi. Scriu vorbe goale,vorbe ce sunt mereu si mereu la fel.

M-am saturat sa joc pe aceeasi scena,m-am saturat sa ascult aceeasi melodie si m-am saturat de tot ce inseamna monotonie. Vreau viata noua,prieteni noi.

Vreau sa ma infasor cu o panza de uitare. Sa nu pot sa o dau jos. Sa nu renunt.

Nici nu mai lupt pt trecut. Doar stau degeaba . Plang aiurea. Imi amintesc .

Uneori imi zic ,, La ce ma ajuta daca imi amintesc de trecut? ,, .Simplu : La nimic, ma face doar sa-mi ocup timpul,sa uit de realitate.

Iau viata asa cum e.Imi e mai comod insa sa mi-o inchipui asa cum vreau, diferita de realitate.

Povestea in cele din urma s-a terminat. De ce incerc sa inventez un alt epilog?

Ma trezesc de dimineata,il visez. Visez ca totul e bine. Cand ma trezesc observ: alt vis ...

Lucruri fara noima.Monotonie. Vise macabre.Necunoscut.Lasitate.

Atat?

Nu.. mai sunt.

De ce nu stiu nici un raspuns? De ce nu am curajul sa aflu? Pentru ca pot.

Probabil sunt prea slaba sa intreb , si sa infrunt realitatea.

Si continui sa ma baricadez in acel loc pe care doar eu il stiu.

Sfarsit.

Enigma

Privesc un desen haotic. Ce reprezinta? Nu stiu. E doar un biet desen cu mii de semnificatii , mii de intrebari,zero raspunsuri. M-am saturat sa ma uit la el fara sa il descifrez. Il aseman cu tine. Enigma.Speranta.Revedere.

Cand totul se termina,viata devine intunecata,devine ca o cusca inghesuita. Fara scapare.Fara leac. Antidotul in care eu credeam, a disparut. Uneori ramane doar o cicatrice micuta in urma unui razboi plin de dragoste si ura. Alteori ramane inca o rana sangerie care doare mai mereu.

Cu ce ajuta toata ura asta? Ura nu naste copii,ura nu te ajuta cu nimic. Cum ramane cu clipele insestrate cu speranta,magie? Unde e chimia dragostei? Cine te-a pus sa arunci totul la ghena, sa uiti sa iubesti,sa uiti sa traiesti. Nu merit atata ura, nu merita sa sufar atat de mult. Mai bine ma intorc din drum , inchid ochii , si vad ceea ce imi place mai mult. Mai bine refuz sa mai cred, sa mai iubesc. Nu vreau nici sa stau pe bara , nu vreau nici sa fiu in joc. Vreau doar sa imi fie iara bine, asa cum imi era candva. Asa cum era atunci cand ningea si era frig, asa cum era cand stateam pe acea piatra murdara uitandu-ne la cer, ascultand natura.

De ce negi toate clipele alea? De ce refuzi sa infrunti dragostea?

Esti altfel.

Imi e dor de noi, imi e dor de iubire, imi e dor de mirosul tau,bratele tale care ma strangeau cu putere mereu. Dar ai plecat.. M-ai ranit. Ai lasat o urma care cu timpul probabil ca se va vindeca.

E normal, sufar, sunt poate o ratata in ochii tai, nu vei intelege.

Ai facut ce trebuia? Nu stiu. Poate asa era mai bine. Orice poveste de dragoste are si un sfarsit si un inceput.

In urma urmei balta e plina de peste.

Dar mai conteaza?

Nu.

Imi e dor sa te simt.

Imi lipsesti enorm.

lma..

Enigma.