Mii de cuvinte, ganduri, idei. Vin. Pleaca. Se astern precum primele frunze ale toamnei, zboara haotic, se intiparesc cu cerneala de proasta calitate. O cerneala transparenta, care se imprastie amplificand gandurile, facundu'le mai mari, mai dense, mai grele. Se zdrobesc intre ele precum valurile se contopesc cu nisipul , formeaza un moloz greu de inteles. La fel de greu de inteles ca si mine, ca si voi. Si nimic care sa mai zambeasca , nimic care sa mai salute cerul iesind din apa, nimic care sa mai aiba un iz dulceag de vara, si nu'i doar despre vara, ci despre tot. E despre mine si toamna, despre mine si voi, despre o ploaie acida care cade aratand ce e alb si ce e negru. Visul frumos s'a terminat, mastile incep sa fie date jos, cortina este trasa, iar scena este goala... prafuita, cu un decor uzat. Si totul devine un scenariu prost gandit din care actorii si'au uitat replicile iar publicul nu mai aplauda, cortina nu se mai inchide, piesa nu se mai termina , dar ceva frumos ramane, in rest scena e la fel, doar un singur loc cald, luminos si prietenos in toata sala. Un singur lucru ce mai adaposteste un miros placut ce nu poarta masca.
In rest, totul este compus din niste nuante palide, obosite, niste nuante care pierd in ochii mei transformandu'se in gri, sau gri spre negru... si tot ce urmeaza e deznodamantul, sfarsitul, si inceputul. Fiecare sfarsit are si un inceput, un inceput cand un curcubeu rasare de dupa geamul prafuit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu