Nu.

Lumea se opreste in loc, iar minutele se prefac a fi compresate in vid. Nimic nu mai are sens, inceput sau sfarsit. Detaliile se pierd precum un tablou pictat in vopsele de proasta calitate. Nu mai ramane decat un dulce dor de ceea ce a fost candva si o acceptare amara a prezentului. Fiecare colt pare a fi bantuit de o amintire ce respira cu greu printre gradele ce par sa scada pe zi ce trece. Fiecare cuvant, idee, este insotit de ceea ce candva erai tu. Si totul devine mai greu, devine ca o viata vazuta in alb si negru, unde culorile lipsesc, unde nimic nu pare vesel sau special, ci adanc, neutru, umed, rece sau pur si simplu... fara viata. Ma inec in ceea ce numesc prezent, zambesc la viitor si plang la trecut. Ma cufund intr'o lume propie si ma plimb pe o sosea a amintirilor, a locurilor , a tot ceea ce s'a terminat si ce s'a intamplat. Ma pierd in detalii ce alcatuiesc o poveste frumoasa impanzita de un prezent trist... sau pur si simplu o poveste gandita de noi. Iar totul e sec. Un sec amar, un gust urat, o speranta ce moare si reinvine in mine din clipa in clipa. Un zambet ce doresc sa il vad insa doar il visez. O voce pe care vreau sa o ascult, insa doar mi'o imaginez. O atingere de care am nevoie , insa de care ma lipsesc.

Si am impresia ca te vad mereu, insa ma insel. Am impresia ca e doar un vis, dar gresesc...