Nu mai rezist sa vad lumea in alb si negru . Totul e sec fara niciun pic de placere , fara nicio raza de soare, fara niciun fel de scapare. Ma pierd printre ganduri urate ce ma poarta intr-un taram la fel de trist precum o casa parasita. Vreau sa deschid un geam, sa aud o muzica vesela, sa pot sa privesc inainte si sa urlu de fericire... dar astea sunt doar vise. Vise mancate de timp, sau vise bagate la naftalina, vise pe care le-am pierdut precum un gand usor si ieftin.
Sunt eu, doar eu si nimic altcineva. Eu si gandurile mele, eu si dorintele mele spulberate. Eu si speranta moarta . Eu si nimic. Eu in lumea mea.Imi doresc sa zbor din ea, sau din toata, sa ma arunc in gol si sa se termine. Sa fie altceva. Sa am o noua viata sau niciuna, sa am o alta memorie sau niciuna. Sa pot sa zambesc pentru ca o simt, nu pentru ca trebuie, sa pot sa rad pentru ca e amuzant , si sa nu pot sa plang pentru ca e trist. Sa nu pot sa plang, nu vreau sa plang, urasc sa plang. Totul se scurge pe langa mine, fara nicio sansa de scapare, si viata imi curge prin vene oprindu-se usor . Se opreste si o ia de la incepul ca si un val... functioneaza ca o mare pe timp de furtuna, aceeasi apa, dar nimic care se schimba prea mult : un val, doua... poate chiar mai multe. Inapoi si inainte... acelasi lucru.In continuare vreau sa se termine, usor, fara durere. Vreau sa simt o emotie diferita de cea pe care o simt acum, sau sa nu simt niciuna. Vreau sa fie alba bila, sau sa nu fie niciuna. Vreau putin din acel tot, sau mai bine nimic. Vreau sa traiesc altfel, sau vreau sa nu.
Ma furisez aiurea spre o pata de culoare, pala , care abia se distinge prin peisajul meu gri, dar pata mereu dispare. Candva ea dadea culoare . Acum numai e. O caut nebuneste in tabloul vietii mele, o vad, dar degeaba... nu pot sa o ating. Si inca, vreau sa se termine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu