Sunt facuta sa rup vise frumoase, sa adun ramasitele unei furtuni demult trecute fara a ma bucura de soarele de dupa. Sunt facuta sa ranesc sentimente menite sa imi faca bine, sa distrug bucuria oamenilor si sa ma afund in nebunia mea. Sunt facuta sa ma plang de tot ce nu pot avea si sa lupt pentru ceea ce stiu ca nu exista. Nebunie, agonie si dispret. Soapte uitate, vise postate pe un perete fara culoare, dorul unei zile mai bune si ganduri inghesuite intr'o camera prea mica. Raman doar eu... doar eu si mii de stele ce cad in jurul meu, stele ce se preling usor, arzandu-mi pielea si murdarindu-mi sperantele cu o raza usor rugine la capat. Si cum cerul cade plangat , muzica e-n surdina , canta fara ca nimeni sa o mai asculte, un glas , o vorba nu te ajuta sa fii mai presus...ramane doar : o foaie, un pix. Un pix fara pasta, o foaie fara ganduri. Vid. Nimic nou sau niciun plan de viitor. Imi astern acelasi ganduri pe ceea ce numesc eu constiinta si ma urc intr'un carusel ascultand aceeasi piesa la nesfarsit, stiu fiecare vers, nu ma incurc in detalii si continui sa sper la refren. Ma plimb pe drumuri sterse de aminitiri si ma scurg pe un colt de masa in speranta unei raze de soare, unui miros de mare...