Rasete.Oameni bolnavi de rautate. Imaturitate. Un peisaj urban. Limite conduse de un vartej necunoscut. Lasitate. Nici un loc calduros, nimic ce imi aminteste de ramasitele trecutului, poate doar tu. Dar si tu ai ramas in umbra,undeva departe , dar stiu ca vei veni. Pana atunci continui sa desenez peisajul urban. Linii strambe, culori stridente, fete ale unor oameni ce nu le agreez. O poveste monotona dar in acelasi timp plina de urbanitate. O viata vazuta prin gaura cheii , o viata pe care abia incep sa o cunosc, abia astept sa o uit. Si nimic frumos. Parca lumina de afara nu mai e la fel de calduroasa, parca totul o ia razna. Si tot ce era minunat se duce pe o rapa adanca si intunecata. Fericirea se va intoarce cand frunzele ruginii vor cadea pe asfaltul zdrobit de realitatea urbana. Si poate ca atunci totul va fi la fel de frumos. Si la fel de linistit. Antidotul meu e mult prea departe , mie mult prea comod ca sa ma duc sa il iau, e mult prea imposibil . Asa ca stau. Si ma prefac intr-o umbra ca sa pot trece prin tot. Desi lumea s-a schimbat, nelinistea ruleaza in aer ca o epidemie de lepra, inca imi e gandul la locul unde linistea si fericirea se imbina cu un albastru marin si un galben auriu: Vama Veche. Acolo este locul unde ma separ de urbanitate,unde fiecare e cine vrea , cum vrea, unde comoditatea face parte din rutina, iar muzica te mangaie ca o adiere usoara a vantului. Dar ca si tine, Vama ramane mult prea departe. Si cum viata e dura, continui sa desenez peisajul urban. Adaug niste elemente mai vechi, dar le creionez in acelasi mod strident si le introduc in acelasi aer sumbru. Sunteti voi. Copii imaturi. Acei copii ce controleaza lumea ca intr-un joc prost de strategie. Sunteti haiosi, dar sunteti rai, acum sunteti urbanizati. Si, altceva? Da. Durere. Ma intreb daca ar fi bine sa apar si eu in acest peisaj. Sa apar? Sa nu apar? Pare mult prea dur sa ma introduc, si mult prea fals sa o nu o fac. Poate o simpla urma ar fi de ajuns. Iau creionul in mana. Ma desenez. Dar altfel. Nu aceleasi linii trasate gros,nu aceleasi culori stridente. Ceva mai deschis ,ceva mai special. Si gata. Peisajul e terminat. Voi toti urbanizati,eu mai altfel.
Viata urbana , amintiri aruncate undeva departe pe un camp. Si o viata noua. O viata dura.
Rautate si durere.
Strigate de ajutor.
Incurajare si descurajare.
Anormalitate si sfarsit.
Viata? Nu. Urbanitate? Nu.
Trecut? Da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu