Parca ieri lucrurile se invarteau intr-un cerc non-sens. Parca azi lumea pare mai diferita cu ceva. Si parca totusi fragmente de vis se desprind din tencuiala grea a iernii. Ceva e la fel. Durerea fericirii pe care o simt se aseamana unui cutit incins intr-o apa neagra. Si totul se consuma usor in gol. Dar ceva tot persista,de mult. Dragostea. Desi anotimpurile se schimba,oamenii se schimba,tu nu te schimbi,eu nu ma schimb. Una si aceeasi persoana.Noi.Si inca simt ca ceva arde in mine, ceva inca mai mananca urma trecutului ce ne-a adus aici. Pagini intregi scrise cu gandul la tine.Ore intregi.Zile.Luni. Povestea inca mai traieste,se preface in realitate si realitatea in scrum. Si totul o sa arda pe un cer pictat cu albastru inchis. Pentru ca e dragoste. Si pentru ca dragostea inseamna suferinta.Si pentru ca pot sa te iubesc la fel de mult, si pentru ca lupt sa te am. Si pentru ca inca esti aici. Iti multumesc. Si as vrea sa te simt mereu aproape. Pentru ca ochii tai albastri se aseamana cu marea . Si chiar daca vei pleca,nu voi lasa timpul sa ne desparta inchizandu-ne intr-o alta era a iubirii uitate de vreme. Continui sa iubesc,continui sa respir aceeasi dragoste pe care o cunosteam inca din toamna. Ploaie.Zapada.Soare.

O cupola. Doua sine de metrou. Eu. Tu. Ne tinem in brate. Peronul plin de amintiri , cele doua metrouri,fiecare cu un alt sens. Dar nu mai conteaza oricum. Avem inca aceeasi directie. Dragoste.

Si peste tot amintiri. Orasul imbibat cu amintiri. Mereu tu.

Te iubesc.