Acuma totul arde. Arde in interior. E un nou inceput. Vechiile povesti s-au evaporat lasand in urma lor un parfum plin de durere.
Noi am disparut. Au mai ramas doar urme de praf inzestrate cu amintiri care dor precum o rana deschisa.
Si mie mie totusi dor. De tine,de noi. Mie dor sa cred ca totul e bine. Mie dor sa cred ca exista cineva care ma iubeste pentru ceea ce sunt. Mie dor sa cred ca tu ai existat, ca ai fost real.
As fi vrut ca totul sa nu se fi intamplat.
Tin in mine o cutie inchisa. Spun vorbe goale. Te privesc,ma uit in tine. Esti o umbra.
Traiesc doar linistea de dupa furtuna. Ma regasesc in chestii mici, neexistente dar importante. Desi te vad, Desi esti langa mine,parca nu ai fi.
Candva totul era altfel. Candva doi actori jucau pe o scena o piesa ireala plina de dragoste. Ea se implica , el doar isi juca rolul de indragostit.
Dar nimic ce este frumos nu dureaza. La un moment dat totul se consuma. Nu ramane nimic. E doar sfarsitul. E acel sfarsit de care toti se tem, e acel punct mort, in care nimeni nu vrea sa cada.
Deci nimeni si nimic.
De ce? Dragostea nu dureaza o eternitate, cel putin asa se zice. Eu inca mai iubesc, inca incerc sa invat sa iubesc. De tine ar fi mai bine sa nu stiu.
Nu te cunosc.
Tu ma cunosti.
Hai mai bine sa uitam tot.
Desi doare.
Te iubesc,(tu).
Noi doi am disparut.
Sfarsit.
Si..
Punct(.)
Pa.
Uita ca exist.